Menu
Localitatea Baziaş de astăzi a fost practic înfiinţată în 1795. Apariţia Baziaşului a avut loc după năvălirea turcească din 1788 care a distrus vechiul port Palanca. Până atunci Palanca fusese principalul port de la Dunăre. Mai mult, la foametea din 1795 alimentele pentru zona Bisericii Albe au fost aduse din amontele Dunării şi debarcate la Baziaş, un loc prielnic de pe malul Dunării. Anul următor, Austria a renunţat la importul de lemne din Turcia şi a început exploatarea în sudul Banatului, astfel rolul Baziaşului de port dunărean ia amploare.
Din 1831 începe traficul regulat de vapoare cu aburi pe Dunăre, iar portul Baziaş preia rolul de depozit pentru cărbunii necesari alimentării vapoarelor. Cărbunii erau aduşi la Baziaş de la Anina şi Steierdorf, prin Oraviţa. Pentru a facilita transportul, în 1847 a început construcţia unei linii ferate de la Oraviţa la Baziaş, proiect oprit din cauza revoluţiei. În 1850 lucrările au fost reluate, aşa că la 1 noiembrie 1956 s-a deschis oficial calea ferată Baziaş – Oraviţa, aceasta fiind prima cale ferată din Austria şi Ungaria şi cea mai veche de pe actualul teritoriu al României. Calea ferată urmărea traseul Baziaş – Bela Crvka (Biserica Albă, azi Serbia) – Jasenovo (Serbia) – Iam – Oraviţa.
În 1855, oraşul Vârşeţ a cerut guvernului austro-ungar să construiască o cale ferată care să lege Timişoara şi Vârşeţul de Baziaş. Cererea a fost acceptată iar la 30 august 1858 a fost inaugurată linia completă Timişoara – Vârşeţ – Biserica Albă – Baziaş. Aceasta deservea nu doar capitala Banatului ci întreaga regiune, permiţând exportul produselor bănăţene, pe Dunăre, către Viena şi vestul Europei. De asemenea, legătura dintre Occident şi Orient s-a făcut o vreme prin Baziaş, până când linia Timişoara – Orşova a preluat acest rol. Prin urmare, Baziaşul a devenit un port important şi a început să se dezvolte pe măsură. Portul a fost prevăzut cu ateliere de construcţie şi reparare a vapoarelor. În 1862 s-a deschis prima şcoală. Datorită rolului jucat în legătura dintre Est şi Vest, mai multe personalităţi au trecut prin Baziaş, printre care împăratul Austriei Francisc Iosif sau regele Carol I al României.
În jurul anilor 1880 Baziaşul a cunoscut apogeul dezvoltării sale. Treptat, portul şi-a pierdut din importanţa strategică, pe măsură ce s-au deschis căile ferate care legau Timişoara de Orşova şi Vârşeţul de Belgrad. O alt lovitură pentru localitate a fost mutarea atelierelor navale la Orşova, în urma cărora populaţia a scăzut considerabil. În Mai târziu, Moldova Veche a luat locul Baziaşului drept port de referinţă la intrarea în Clisura Dunării.
Primul Război Mondial şi împărţirea Banatului între Serbia şi România au transformat Baziaşul într-o localitate izolată, la periferia ţării. Graniţa trasată pe Nera a dus la întreruperea căii ferate. Planurile pentru o legătură alternativă cu Oraviţa care să ocolească graniţa româno-sârbă nu s-au mai materializat niciodată, aşa că Baziaşul şi-a pierdut principala sa legătură cu Banatul.