Menu
Cetatea Ladislau (Donjonul de la Coronini) – este o fortificație din piatră, datată secol XV, amplasată pe platoul dealului numită de localnici “Culă”. Pintenul de deal se ridică la aproximativ 40 m față de nivelul apei.
Cetatea Ladislau, fortificație cu rol strategic de apărare, construită în secolul al XIV-lea, este un monument istoric prea puțin cunoscut în țară. Prima sa atestare documentară datează însă din anul 1427.
La acea vreme, împăratul Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei și Croației din 1387, rege al Boemiei din 1419, rege al Germaniei din 1411 și împărat romano-german din 1433 până la moartea sa în 1437, a încheiat un tratat cu despotul Serbiei, Gheorghe Brancovici, prin care ultimul îi ceda lui Sigismund cetatea Golubăț (imaginea de mai jos), de pe malul sârbesc al Dunării.
Din anul 1435, apărarea cetății a fost preluată de cavalerii români din Banatul de Caransebeș, vasali ai lui Iancu de Hunedoara. După bătălia de la Belgrad, în care Iancu a respins, în 1456, invazia otomană, condusă de sultanul Mahomed, cetatea Ladislau a fost preluată de un grup de militari hunedoreni, considerați a fi cea mai credincioasă armată aflată în slujba lui Iancu de Hunedoara și a fiului său, Matei Corvin. Ulterior, fortificația a devenit punctul de rezistență a Corvineștilor, atrași în vâltoarea războiului civil din regatul maghiar, dar rămânea și o verigă importantă din linia de apărare a După marea bătălie de la Mohács, din 1526, când Imperiul Otoman a zdrobit Regatul Ungariei, rolul cetății s-a cam încheiat, ea fiind cucerită și distrusă în același an.
Teritoriul, rebotezat Alibeg, a fost inclus în Pașalâcul de Timișoara. După ce austriecii au eliberat Banatul, restabilindu-se pe Dunăre frontiera dintre lumea musulmană și cea creștină, cetatea și-a regăsit cumva importanța, dar nu a fost consolidată în totalitate, ci numai cât să servească drept post de pază. Fortificația se compunea din două incinte. Cea exterioară avea forma unei elipse, iar pe latura nordică era protejată de un șanț cu lățimea de nouă metri, care putea fi inundat cu apă. Circulația era asigurată printr-un pod mobil. Incinta interioară avea formă triunghiulară, cu un turn circular puternic fortificat în extremitatea estică și cu accesul în sud, inclusiv către palatul guvernatorului.